cauta   
HomeDespre noiDocumenteLegaturiMediaAnunturiImplica-teProgram de ActivitateContact
Istoria PNŢCDStructuriPersonalităţi ale PNŢCDAfiliereAlegeri Locale 2012PozeVideoAlegeri Locale 2016
Istoria PNŢCD

Introducere în istoria PNŢCD
Vineri, 20 Martie 2009
Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat este expresia politică, organizată, a două principii - forţă ale tradiţiei istorice româneşti: ...
Partidul Naţional Român
Vineri, 20 Martie 2009
Începuturile Partidului Naţional Român (PNR) se regăsesc în istoria românilor transilvăneni, în lupta pentru drepturile lor legitime, individuale şi naţionale. Principiil ...
Partidul Ţărănesc
Vineri, 20 Martie 2009
Partidul Ţărănesc a corespuns, ca şi Partidul Naţional Român, unui climat social şi unor revendicări care îşi cereau rezolvarea. În prima parte a existen# ...
Fuziunea
Vineri, 20 Martie 2009
Prima apropiere între Partidul Naţional Român şi Partidul Ţărănesc s-a produs în urma celor dintâi alegeri, din noiembrie 1919, de după Marea Unire, în care voturile ...
Preluarea puterii
Vineri, 20 Martie 2009
Încă de la primul manifest (19 octombrie 1926), PNŢ şi-a proclamat hotărârea de a răsturna guvernul averescan şi a pune capăt oligarhiei liberale. În acest scop, ...
Prima perioadă de guvernare naţional-ţărănistă (10 noiembrie 1928 - 18 aprilie 1931)
Vineri, 20 Martie 2009
La două zile după ce Regenţa i-a încredinţat mandatul de a forma guvernul, Iuliu Maniu a prezentat lista noilor miniştri şi a avut loc depunerea jurământului. În ...
A doua perioadă de guvernare naţional-ţărănistă (6 iunie 1932 - 14 noiembrie 1933)
Vineri, 20 Martie 2009
La recomandarea lui Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod a fost însărcinat cu formarea noului guvern. A depus jurământul în seara zilei de 6 iunie 1932, constituind un cabinet de coloratu ...
În opoziţie
Vineri, 20 Martie 2009
La 21 noiembrie 1933, s-a întrunit Comitetul Central Executiv al Partidului Naţional Ţărănesc, care a acceptat demisia lui Alexandru Vaida-Voievod şi a ales pe Ion Mihalache ...
Dictatura Regală
Vineri, 20 Martie 2009
La 10 februarie 1938, regele a impus demisia lui Goga, după ce şi-a asigurat, prin făgăduieli şi presiuni, asentimentul principalelor partide politice (cu excepţia PN# ...
Legionarii la guvernare
Vineri, 20 Martie 2009
La 14 septembrie 1940, România a fost proclamată, prin decret regal, „stat naţional-legionar”, consfinţind interzicerea activităţii tuturor partidelor politice (a cincea in ...
Regimul Antonescu
Vineri, 20 Martie 2009
La 27 ianuarie 1941, generalul Ion Antonescu a format un guvern alcătuit în cea mai mare parte din militari. Deşi organizaţiile politice neautorizate de stat au fost interzise prin de ...
După armistiţiu
Vineri, 20 Martie 2009
La 23 august 1944, seara, s-a constituit guvernul Sănătescu, având în componenţa sa liderii celor patru partide: Iuliu Maniu, C. I. C. Brătianu, Constantin Titel Petrescu şi ...
Teroarea comunistă
Vineri, 20 Martie 2009
Pus în faţa situaţiei de fapt, Iuliu Maniu şi-a dat seama că atât timp cât România va fi lăsată în „sfera de influenţ㔠a URSS nu va mai fi posibilă ...
O nouă etapă istorică: PNŢCD
Vineri, 20 Martie 2009
În contextul crizei generale a comunismului şi a destrămării accelerate a structurilor sale internaţionale create după al doilea război mondial, evenimentele din decembr ...


Cele mai

 

După armistiţiu

Vineri, 20 Martie 2009



La 23 august 1944, seara, s-a constituit guvernul Sănătescu, având în componenţa sa liderii celor patru partide: Iuliu Maniu, C. I. C. Brătianu, Constantin Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu. Printre primele măsuri luate de noul guvern au fost amnistia politică generală şi desfiinţarea lagărelor de concentrare. La 23 august, ora 22, a fost difuzată la posturile de radio „Proclamaţia către Ţară”, prin care Regele Mihai I anunţa ieşirea României din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. La ordinul lui Hitler, forţele germane aflate pe teritoriul românesc au declanşat ostilităţi împotriva României, încercând să ocupe, fără succes, Bucureştiul. După actul de la 23 august 1944, Partidul Naţional Ţărănesc s-a profilat ca principala forţă politică a ţării, iar speranţele întregii naţiunii s-au concentrat în persoana lui Iuliu Maniu, cel mai înverşunat adversar al dictaturilor, luptătorul consecvent pentru păstrarea alianţelor tradiţionale şi a democraţiei. În paralel şi în aceeaşi măsură cu adeziunea maselor la PNŢ, a crescut ura şi înverşunarea PCdR, a cărui luptă pentru cucerirea puterii, în vederea înrobirii ţării, era stânjenită de această popularitate. În acţiunea de reorganizare a partidului, Iuliu Maniu a semnat, la 28 august 1944, o circulară către preşedinţii organizaţiilor judeţene PNŢ, prin care le-a cerut să completeze forurile de conducere în baza statutului existent şi a programului din 1935. La 27 august 1944, a reapărut ziarul „Dreptatea”, sub conducerea lui Ion Livianu şi, ulterior, a lui Nestor Badea şi Nicolae Carandino. A continuat să se tipăreasc㠄Ardealul”, apărând şi alte gazete centrale şi locale de orientare naţional-ţărănistă. Ion Mihalache şi-a asumat sarcina de a actualiza programul PNŢ, astfel încât să ţină seama de noile realităţi politice, dar fără abandonarea poziţiilor de principiu ale partidului. Acţiunea a fost finalizată la 16 octombrie 1944, prin publicarea „Manifestului-program”, în care vechile principii au fost reafirmate sau reformulate. Încă din primele zile din septembrie 1944, PNŢ a fost silit să se angajeze în lupta pentru putere datorită acţiunilor PCdR care, pentru început, a căutat să schimbe raportul de forţe dintre partidele istorice şi comunişti în cadrul „Blocului Naţional Democrat”. Comuniştii urmăreau promovarea în componenţa acestuia a unor formaţiuni-satelit care, dacă nu aveau sprijin popular, se bucurau în schimb de încrederea Kremlinului. Întrucât această tentativă a eşuat, comuniştii au creat, împreună cu formaţiunile respective, „Frontul Naţional Democrat” (FND), pe care au căutat să-l opun㠄Blocului Naţional Democrat” (BND). La 4 noiembrie 1944, a fost constituit un nou guvern Sănătescu, un guvern politic, în care partidele istorice deţineau majoritatea portofoliilor: PNŢ - cinci ministere, PNL - patru ministere, faţă de FND, cu şase ministere. Guvernul era sabotat în continuare de FND, care provoca dezordine în ţară prin agresarea organelor de stat şi instalări ilegale de primari şi prefecţi, precum şi prin ocuparea abuzivă a proprietăţilor agricole. La 2 decembrie 1944, generalul Sănătescu a fost nevoit să-şi depună mandatul. Iuliu Maniu, căruia Regele Mihai I şi celelalte forţe politice democratice i s-au adresat pentru a prelua conducerea guvernului, a refuzat, apreciind că în situaţia politică dată nu era nici în interesul ţării, nici în cel al partidului asumarea de către el a acestei răspunderi. Ca urmare, guvernul a fost format tot de un militar, generalul Nicolae Rădescu, care la 6 decembrie 1944 a obţinut investitura. Noul guvern diferea de cel precedent numai prin înlocuirea lui Nicolae Penescu la Ministerul de Interne de către însuşi şeful guvernului. Câteva zile mai târziu, N. Penescu devenea secretarul general al PNŢ, în locul lui Ghiţă Popp, demisionat. Confruntat cu anarhia în care FND (de fapt, PCdR) căuta să împingă ţara prin instigarea ţăranilor contra moşierilor, a muncitorilor contra industriaşilor şi prin nenumărate manifestaţii agresive, generalul Rădescu a încercat o mobilizare a forţelor democrate printr-un discurs de răsunet pe care l-a rostit în sala „Aro”. În replică, FND, încurajat de forţele armate sovietice din ţară, a intensificat manifestaţiile prin care se cerea demisia guvernului Rădescu, ceea ce s-a şi reuşit la 28 februarie 1945. La 1 martie 1945, în urma presiunilor şi ameninţărilor la care au fost supuşi din partea comuniştilor, tipografii au renunţat să mai tipărească ziarul „Dreptatea”. La 6 martie 1945, Andrei Vâşinski, prim-locţiitor al comisarului poporului pentru afaceri externe al URSS, susţinut de tancurile sovietice care patrulau pe străzile Capitalei, a impus guvernul Petru Groza, în care, pe lângă reprezentanţi ai FND, au fost atraşi şi dizidenţi liberali (Gheorghe Tătărescu) şi ţărănişti (Anton Alexandrescu). La 9 mai 1945, a luat sfârşit războiul în Europa. Între 17 iulie şi 2 august 1945, în cadrul Conferinţei de la Potsdam, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie şi-au exprimat neîncrederea în guvernele Bulgariei, României şi Ungariei, considerându-le nereprezentative. În replică, la 6 august 1945, URSS a restabilit relaţiile diplomatice cu România. La 21 august 1945, la îndemnul partidelor istorice şi cu asentimentul SUA, Regele Mihai I a cerut demisia guvernului Petru Groza care, contrar prevederilor constituţionale, nu s-a conformat. Regele s-a hotărât să nu mai semneze decretele-legi, declanşând „greva regală”. Guvernul, ignorând prerogativele regelui şi convenienţele politice, în mod abuziv a continuat să rămână la putere. Cu ocazia zilei onomastice a Regelui Mihai I (8 noiembrie 1945), tineretul naţional-ţărănist a organizat o mare manifestaţie în Piaţa Palatului Regal, la care au participat şi studenţi liberali, precum şi o parte a populaţiei Capitalei. Bande de comunişti, în autocamioane, au încercat să împrăştie manifestanţii cu forţa. Agresorii au fost fugăriţi, iar autocamioanele răsturnate şi incendiate. Comuniştii au tras asupra mulţimii, înecând demonstraţia în sânge. Oficial, a fost anunţat un număr de numai şapte morţi. Între 16 şi 25 decembrie 1945, a avut loc la Moscova Conferinţa miniştrilor de externe din SUA, Marea Britanie şi URSS, cu care ocazie primii doi au cerut introducerea în Guvernul României a unor reprezentanţi ai PNŢ şi PNL, ca o condiţie pentru a recunoaşte acest executiv. La 7 ianuarie 1946, au fost cooptaţi în guvern, ca miniştri de stat fără portofoliu, Emil Haţieganu (PNŢ) şi Mihail Romniceanu (PNL), fapt care, fără a aduce nici o modificare a modului de guvernare, a fost de natură să liniştească puterile occidentale, de altfel conştiente că nu au asigurat cu nimic dreptul românilor la autoguvernare. La 6 februarie 1946, ca urmare a acestui „surogat de înţelegere” cu partidele istorice, SUA şi Marea Britanie au recunoscut Guvernul României. La 1 iunie 1946, mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, generalul Constantin (Piki) Vasiliu şi Gheorghe Alexianu au fost executaţi în urma unui proces desfăşurat la Bucureşti, între 7 şi 18 mai, în faţa „Tribunalului Poporului”, instanţă înfiinţată ad-hoc. La Conferinţa de Pace de la Paris (29 iulie-15 octombrie 1946), pentru susţinerea cauzei româneşti, partidele din opoziţie au adoptat în general o atitudine solidară cu guvernul. În paralel, s-a desfăşurat o campanie electorală plină de abuzuri şi acte de violenţă. Rezultatul alegerilor, favorabil guvernului, a fost obţinut în culise, prin fraudă şi prin desconsiderarea celor mai evidente probe. Rezultatele comunicate oficial au fost: Blocul Partidelor Democratice, reprezentându-i pe comunişti şi sateliţii lor, 78,45% şi 347 de mandate; Partidul Naţional Ţărănesc -12.62% şi 33 de mandate; Uniunea Populară Maghiară -9,84% şi 29 de mandate; Partidul Naţional Liberal -4,72% şi trei mandate. În realitate, PNŢ, ducându-şi campania electorală în numele unui anticomunism intransigent şi „contra partidelor româneşti care servesc tendinţele comuniste”,a polarizat marea masă a alegătorilor şi a totalizat peste 70% din voturi. Din păcate, rezultatul oficial al alegerilor s-a bucurat de recunoaşterea membrilor Comisiei Aliate de Control şi, în acest context, la 1 decembrie 1946, Regele Mihai I a deschis noul Parlament.



Adauga parere
Autor :

Comentariu ( max. 1000 caractere ) :
caractere ramase.
(Responsabilitatea juridica revine in totalitate autorului)


Introduceti codul din imagine :  



Pareri (0)
Vizite : 3325
Ultimele






SATU MAREDespre noiDocumenteLegaturiMediaAnunturiImplica-teProgram de Activitate
Servicii de Gazduire Web si Inregistrare Domenii prin Claus Web srl, Satu Mare, 440080, Corvinilor, 5/D8, tel/fax: +40.261768580